În orice formă de relaționare, fie că vorbim despre familie, parteneriate romantice, prietenii sau chiar contexte profesionale, există momente tensionate, perioade de conflict și neînțelegeri.
Uneori, modul în care alegem să facem față acestor situații poate să ne apropie de ceilalți sau, dimpotrivă, să alimenteze dinamici disfuncționale. Una dintre cele mai frecvente, dar adesea neobservate, este triangularea.
Triangularea este o strategie interpersonală prin care o persoană implică o a treia parte într-un conflict existent între două persoane, cu scopul de a obține validare, susținere sau control.
Fenomenul este subtil și nu întotdeauna conștient, dar impactul său pe termen lung poate fi semnificativ, deteriorând relațiile și perpetuând tipare disfuncționale.
Ce este triangularea?
Termenul provine din teoria sistemelor familiale și a fost aprofundat de Murray Bowen, unul dintre pionierii terapiei de familie. Conform teoriei lui Bowen, atunci când două persoane experimentează anxietate relațională, apare tendința de a implica o a treia persoană pentru a stabiliza relația.
Astfel se formează un triunghi relațional, care pare să aducă echilibru temporar dar care în realitate mută tensiunea și evită confruntarea directă.
Triangularea nu apare doar în familii disfuncționale. De fapt, este o reacție comună și umană în fața conflictului sau a emoțiilor dificile.
Problema intervine atunci când acest mecanism devine un mod predominant de a gestiona tensiunile și înlocuiește comunicarea directă și autentică.
Exemple de triangulare în viața de zi cu zi
Imaginează-ți o situație în care un adolescent simte că nu este înțeles de mama lui. În loc să discute direct cu ea, se plânge constant tatălui sau unei rude apropiate, căutând validare.
Acesta este un exemplu clasic de triangulare, în care conflictul real nu este adresat, iar rolurile devin dezechilibrate.
În cupluri, triangularea poate apărea atunci când unul dintre parteneri simte furie, frustrare sau nesiguranță și în loc să abordeze deschis subiectul cu celălalt, apelează la un prieten apropiat, un membru al familiei sau chiar la propriul copil pentru a primi sprijin emoțional.
Deși inițial poate părea o modalitate de a „ventila” sau de a căuta consolare, în realitate aceasta devine o formă de evitare care perpetuează distanța și neînțelegerile.
În sfera profesională, triangularea ia forma clasică a bârfei sau a jocurilor de putere: un coleg nemulțumit de comportamentul unui alt coleg se plânge managerului în loc să aibă o conversație sinceră cu persoana implicată.
Cum afectează triangularea relațiile?
Deși triangularea oferă pe moment o iluzie de alinare, pe termen lung ea sapă încrederea și autenticitatea relației. În loc ca cele două persoane implicate să își asume responsabilitatea pentru propriile trăiri și să găsească soluții împreună, conflictul este transferat și devine mai complex.
În familii, aceasta poate duce la formarea unor „alianțe” și „tabere”, mai ales între părinți și copii, ceea ce creează confuzie și instabilitate emoțională. Copiii care sunt prinși între conflicte parentale și transformați în confident sau aliat al unuia dintre părinți pot dezvolta sentimente de vinovăție, anxietate și dificultăți de atașament mai târziu în viață.
În cuplu, lipsa de dialog direct și apelul frecvent la terți pentru validare poate crea resentimente și senzația că partenerul nu este de încredere sau nu este disponibil emoțional. Comunicarea indirectă, prin alții, alimentează neînțelegerile și inhibă rezolvarea reală a problemelor.
Triangularea în terapie: cum poate fi identificată și dezamorsată
Într-un cabinet de psihoterapie, triangularea apare frecvent, în special în ședințele de terapie de cuplu sau familie.
Un psihoterapeut poate observa rapid aceste dinamici prin modul în care clienții vorbesc unii despre alții, evitând contactul direct sau adresarea autentică a emoțiilor.
Rolul terapeutului nu este de a judeca, ci de a reflecta aceste tipare, de a pune în lumină ce se întâmplă și de a ghida persoanele implicate către o comunicare mai directă.
Prin terapie psihologică, clienții pot învăța să identifice momentul în care simt impulsul de a „merge la un al treilea”, să înțeleagă ce emoție se află în spate (teamă, neputință, furie, rușine) și să aleagă un mod mai sănătos de a gestiona situația.
Terapia poate oferi un cadru sigur în care emoțiile puternice să fie exprimate fără frică de respingere sau judecată.
Cu timpul, persoanele implicate învață să tolereze mai bine disconfortul emoțional și să își exprime nevoile într-un mod constructiv.
Triunghiul dramatic: o altă formă de triangulare
Pe lângă dinamica clasică a triangulării descrisă în teoria lui Bowen, merită menționat și Triunghiul Dramatic al lui Karpman, care este o altă formă relevantă de analiză a interacțiunilor disfuncționale.
Acest model include trei roluri: Victima, Salvatorul și Persecutorul. Persoanele implicate pot trece de la un rol la altul în același conflict, ceea ce menține drama vie, dar fără progres real.
De exemplu, o persoană care se simte neglijată (Victima) poate căuta susținerea unei alte persoane (Salvatorul), care, la rândul său, va încerca să “salveze” situația, dar poate deveni Persecutor dacă eșuează sau dacă se simte folosită.
Astfel de dinamici apar frecvent în familii, dar și în relații de prietenie sau la locul de muncă.
Apelarea la un psihoterapeut online sau în cadrul unui cabinet psihoterapie poate ajuta clienții să identifice în ce roluri se regăsesc cel mai frecvent, cum au fost învățați în copilărie să răspundă la tensiune și cum pot ieși din acest triunghi, alegând în schimb roluri funcționale, bazate pe responsabilitate și autenticitate.
Cum putem evita triangularea?
Primul pas este conștientizarea. Întreabă-te:
– Simt nevoia să implic pe altcineva într-o situație care mă frustrează?
– Am vorbit direct cu persoana cu care am un conflict?
– Ce evit prin a vorbi despre ea în loc să vorbesc cu ea?
– Ce nevoie emoțională reală am (siguranță, validare, claritate)?
Al doilea pas este asumarea vulnerabilității.
E mai ușor să ne plângem cuiva care ne susține decât să avem o conversație dificilă. Dar conversațiile dificile sunt cele care aduc schimbare.
Cu ajutorul ședințelor de terapie, oamenii învață să își regleze emoțiile, să își formuleze nevoile clar și să tolereze disconfortul natural al unui conflict.
Aceste abilități, odată formate, reduc nevoia de triangulare.
Cum arată relațiile fără triangulare?
Sănătatea relațională nu înseamnă absența conflictului, ci capacitatea de a-l gestiona cu maturitate. Relațiile fără triangulare sunt acelea în care persoanele:
– Comunică deschis și direct
– Nu caută constant confirmări din exterior
– Își asumă responsabilitatea pentru propriile emoții
– Nu pun alți oameni „la mijloc”
– Oferă și cer sprijin într-un mod echilibrat
O relație matură este una în care tensiunile nu sunt ascunse, ci abordate cu respect și empatie.
Fără triangulare, relațiile devin mai autentice, mai stabile și mai hrănitoare emoțional.
Triangularea este una dintre cele mai insidioase și comune dinamici relaționale. Deși pare a fi o soluție temporară la anxietatea relațională, în realitate, ea împiedică comunicarea autentică și perpetuează neînțelegerile.
Fie că se manifestă în familie, în cuplu, între prieteni sau la serviciu, efectele sale pot fi de durată.
Aceste dinamici invizibile pot fi aduse la suprafață și pot fi înlocuite cu moduri de relaționare mai sănătoase.
Terapia psihologică devine astfel o punte între ceea ce este și ceea ce poate fi, între tiparele vechi și relații autentice.
Lasă un răspuns