Fiecare dintre noi trăiește nu doar cu gândurile conștiente, ci și cu o lume vastă care se desfășoară în fundal, tăcută, dar influentă. Vorbim despre subconștient și inconștient: două spații interioare care nu se văd, dar care ne dictează reacțiile, atracțiile, fricile și alegerile de zi cu zi.
Într-un cabinet de psihologie, aceste concepte nu sunt doar teorii. Devin vizibile prin poveștile celor care intră acolo cu dorința sinceră de a se înțelege pe ei înșiși. Un oftat, o tăcere apăsătoare, o amintire care nu se lasă spusă până la capăt, toate devin indicii despre cum funcționează această lume lăuntrică.
Ce este subconștientul? Dar inconștientul?
Deși par sinonime, există o diferență subtilă, dar importantă. Subconștientul este ca o bibliotecă de idei, amintiri, obiceiuri și convingeri care nu sunt în prim-planul atenției noastre, dar la care avem acces relativ ușor. E locul unde se păstrează lucrurile „automate”: de la cum te simți când cineva ridică tonul la cum știi instinctiv să te ferești de suferință.
Inconștientul, în schimb, este mai adânc. Acolo stau lucrurile pe care mintea le-a împins departe pentru că erau prea dureroase, prea confuze sau prea periculoase să fie trăite la vremea lor. Reprimările, traumele, dorințele inacceptabile sau părți din noi pe care le-am renegat, toate pot locui acolo.
Cum ne influențează?
E suficient să te gândești la un vis intens, la o reacție disproporționată sau la faptul că, uneori, alegi ceea ce știi că îți face rău. Inconștientul acționează ca o forță din umbră: ne protejează, dar și ne limitează. Iar subconștientul este puntea, transmite semnale: o senzație în stomac, o intuiție, un refuz inexplicabil de a merge într-o direcție.
De exemplu, cineva poate spune că își dorește o relație stabilă, dar subconștientul trimite semnale de retragere ori de câte ori intimitatea reală devine posibilă. Undeva, în adânc, poate exista o convingere formată în copilărie că iubirea înseamnă durere, abandon sau respingere.
Cum putem lucra cu ele?
Într-un cabinet psiholog București, lucrul cu aceste straturi nu se face prin raționamente logice, ci printr-un proces atent de explorare. Terapia devine un fel de oglindă: nu doar pentru gânduri, ci pentru emoții, gesturi, tăceri. Prin vis, prin asocieri libere, prin reacțiile față de terapeut sau față de propriile povești, inconștientul începe să vorbească.
Subconștientul se transformă atunci când începem să-i observăm tiparele: „De ce aleg mereu același tip de relație?” „De ce mă sabotez când sunt aproape de succes?” „Ce parte din mine încă se teme să fie văzută cu adevărat?”
De ce contează această căutare?
Pentru că altfel riscăm să trăim ghidați de automatisme. Să repetăm lecții dureroase, să trăim cu frâna trasă sau să fugim de ceea ce ne dorim cu adevărat. Lucrul cu inconștientul nu înseamnă să controlăm tot ce e înăuntru, ci să învățăm să-l ascultăm, să-l respectăm și să ne înțelegem mai profund.
Un cabinet de psihologie nu e doar un loc unde vorbim despre trecut. Este, mai ales, un spațiu în care începem să ne reîntregim. Unde învățăm că ceea ce e în umbră nu e neapărat de temut, ci de înțeles. Și că, în această înțelegere, poate începe cu adevărat transformarea.
Lasă un răspuns